Sunteți aici: » Știri » Se extind posibilitățile de testare în județul Covasna  - A fost dat în folosință laboratorul de testare COVID-19, din cadrul Spitalului Județean

Se extind posibilitățile de testare în județul Covasna  - A fost dat în folosință laboratorul de testare COVID-19, din cadrul Spitalului Județean

Marți, 12 mai 2020

Marţi, 12 mai, s-a dat în folosință laboratorul de biologie moleculară pentru diagnosticarea  coronavirusului, prin testarea Real Time PCR, un laborator al viitorului, din cadrul Spitalului Județean Dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe. Linia de testare provine din donația făcută de HS Timber Productions, iar spațiul a fost amenajat cu sprijinul financiar acordat de Consiliul Județean Covasna. 

Marţi, 12 mai, s-a dat în folosință laboratorul de biologie moleculară pentru diagnosticarea  coronavirusului, prin testarea Real Time PCR, un laborator al viitorului, din cadrul Spitalului Județean Dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe. Linia de testare provine din donația făcută de HS Timber Productions, iar spațiul a fost amenajat cu sprijinul financiar acordat de Consiliul Județean Covasna. 

„Am înființat un laborator pentru efectuarea testelor Real Time PCR,  într-unul dintre imobilele aflate în proprietatea comună a Consiliului Județean și a Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe. În urmă cu o lună,  aceste încăperi încă erau folosite ca depozite, iar noi, în aceste ultime săptămâni, le-am renovat, le-am transformat, iar astăzi am predat acest laborator, care va fi pus în funcțiune începând de mâine. Valoarea acestui laborator modern  de biologie moleculară este de 100.000 de euro, iar Consiliul Județean a alocat 180.000 lei,  pentru amenajarea spaţiului,  și alți 120.000 lei în vederea achiziționării kiturilor necesare la efectuarea a 1000 de teste pentru spital" – a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean, în cadrul conferinței de presă online susţinută pe această temă.

Ne putem mândri cu unul dintre cele mai moderne laboratoare de biologie moleculară, în proprietate publică, din regiunea noastră, a adăugat managerul spitalului, András Nagy Róbert, precizând că de miercuri începe pregătirea personalului, sub conducerea companiei furnizoare. „Scopul nostru este să intrăm în rețeaua națională și să obținem autorizațiile necesare pentru efectuarea testelor COVID-19. Nu va funcționa în scopuri comerciale, dorim să extindem aria de testare cât mai mult posibil, chiar dacă materialele pentru testare sunt destul de costisitoare”, a explicat managerul. Vor lucra patru noi angajați în acest laborator – doi medici de laborator și doi biochimiști. În cadrul conferinței de presă s-a mai subliniat că procesul este automatizat, testarea se face cu echipamente robotizate, personalul calificat având un rol important în pregătirea probelor recoltate. Mai întâi se va efectua testarea personalului din spital, care lucrează în prima linie, apoi va începe și testarea pacienților care sosesc la UPU.

„PCR este singurul test acceptat în cazul infecțiilor cu virusul COVID-19, prin urmare, laboratorul de biologie moleculară este deosebit de important acum, dar va continua să fie util şi la diagnosticarea a mai multor infecții, de la gripe până la boala Lyme, respectiv poate avea un rol important și în cazul bolilor hematologice și oncologice. Astfel, este un motiv de bucurie pentru noi faptul că am reușit să achiziționăm un echipament atât de modern” – a apreciat directorul medical Dr. Roșu Mátyás.
 

Noutăți